Gabrielasblog, http://blogulgabrielei.blogspot.com/: 2008

Verzi si uscate

Una din piesele dramaturgului moscovit M-d suferise un fiasco chiar de la prima reprezentatie. Plimbandu-se prin foaierul teatrului si aruncand priviri intunecate in jurul lui, autorul intreba pe un prieten care tocmai ii iesise in cale:

- Ce crezi despre piesa mea?

- Cred, raspunse prietenul, ca in clipa de fata te-ai simti mult mai bine daca piesa ar fi fost scrisa nu de dumneata, ci de mine.

***

Primind vizita unui prieten al sau , un mosier porunci sa i se aduca o sticla de jumatate de litru de vin vechi de Timleansk...

- Ei cum gasesti vinul? - il intreaba el pe prietenul sau, dupa ce-l baura tot. Ce buchet, ce tarie! Se cunoaste ca are cincizeci de ani...

- Da, se invoi prietenul tragand cu coada ochiului la sticla, numai ca-i prea mic pentru varsta lui...

***

Un actor nu-l slabeste pe impresarul lui, rugandu-l fierbinte sa-i plateasca leafa si amenintandu-l ca, in caz contrar, va muri de foame.

- Mai lasa minciunile, frate... ii spune impresarul. Dupa obrajii dumitale trandafirii si plinuti, nu s-ar zice ca ai de gand sa crapi de foame...

- Nu te lua dupa chip! Chipul nu-i al meu, ci al gazdei mele, care ma hraneste pe credit!

***

La Sevastopol o grenada explodeaza si smulge din radacina piciorul unui ofiter. Acesta nu-si pierde curajul si incepe sa poarte o proteza. In ultimul razboi ruso-turc, la luarea Plevnei, invalidul isi pierde si celalalt picior. Soldatii si ofiterii ce alergasera in ajutorul lui, raman foarte nedumeriti de seninatatea ofiterului.

- Ce dobitoci - incepe el sa rada. Au stricat degeaba un proiectil... Ei nu stiu ca la magazia regimentului am o alta pereche de picioare bune.

Amenintarea

Unui boier i se furase un cal. A doua zi aparu in toate ziarele urmatorul anunt: "In cazul in care calul nu-mi va fi inapoiat, ma voi vedea silit sa recurg la aceleasi masuri la care a recurs tatal meu, intr-un caz asemanator". Amenintarea isi facu efectul. Nestiind de ce anume sa-i fie teama, dar banuind ceva cu adevarat cumplit, hotului i se facu frica si inapoie calul pe ascuns. Bucuros ca totul se sfarsise cu bine, boierul marturisi prietenilor lui ca era foarte fericit ca nu fusese nevoit sa urmeze pilda tatalui sau.

- Dar ce a facut tatal dumitale? - il intrebara prietenii.

- Vreti sa stiti ce a facut tatal meu? Poftim, am sa va spun... Odata, la un han, i s-a furat calul; neavand incotro, si-a luat seaua in spinare si s-a intors acasa pe jos. Va jur ca as fi facut acelasi lucru, daca hotul n-ar fi fost atat de bun si de indatoritor.

Fleacuri

(...)

Recunoscand in unul din acuzati pe un coleg al sau de scoala, un procuror de tribunal il intreaba, intre altele, daca nu stie cumva, ce-au ajuns ceilalti colegi ai lor?

- Afara de dumneata si de mine, raspunse acuzatul, toti sunt la puscarie.

Semnul Exclamatiei

Povestire de Craciun

In noaptea de ajun secretarul de colegiu, Efim Fomici Perekladin, se culca suparat, ba chiar jignit.

- Slabeste-ma, nefericito, ii striga el suparat nevesti-si, cand aceasta il intreba ce-i cu el.

Pricina era ca la niste cunoscuti, de unde abia se intorsese, se spusesera unele lucruri neplacute si chiar ofensatoare la adresa lui. La inceput se discutase despre folosul invataturii in general, apoi se trecuse pe nesimtite la nivelul cultural al functionarilor, cu care prilej se exprimasera multe pareri negative, se rostisera invinuiri, ba chiar cuvinte de dispret pentru nivelul lor scazut... Si, cum e obiceiul la toate sindrofiile rusesti, de la general se trecuse la particular.

- Uite, bunaoara dumneata, Efim Fomici, i se adresase un tanar lui Perekladin. Ocupi un post important... dar ce studii ai?

- Niciun fel de studii. De altfel, la noi nici nu se cer studii, raspunse calm Perekladin. Sa scrii corect si atata tot...

- Si unde ai invatat sa scrii corect?

- M-am obisnuit ... In patruzeci de ani de serviciu, prinzi mestesugul... Bineinteles ca la inceput a fost greu, faceam greseli, dar dupa aceea m-am deprins... si a mers...

- Dar semnele de punctuatie?

- Si cu semnele de punctuatie merge... le pun asa cum trebuie - corect.

- Hm!... facu tanarul. Dar obisnuinta nu poate inlocui studiile. Nu-i de ajuns sa pui corect semnele de punctuatie.... Sigur ca nu-i de ajuns! Trebuie sa le pui in mod constient! Cand pui o virgula, trebuie sa-ti dai seama pentru ce o pui... da! Scrisul dumitale corect, in mod incostient sau reflex, nu face doi bani. Asta e un lucru mecanic si nimic altceva.

Perekladin tacuse, ba chiar zambise ingaduitor (tanarul era fiul unui consilier de stat si avea si el drept la un cin de rangul al zecelea), dar acum, pregatindu-se de culcare, fierbea de indignare si de manie.

"Patruzeci de ani mi-am facut serviciul, gandea el si nimeni nu mi-a dat peste nas, iar acolo, poftim cine s-a gasit sa ma critice! Incostient!... Reflex!... Lucru mecanic!... Mai sa fie al naibii! Poate ca ma pricep mai bine ca tine, cu toate ca n-am umblat pe la universitatile tale!"

"Stiu... inteleg.. isi spunea el gata sa atipeasca. N-am sa pun niciodata doua puncte unde se cere virgula, prin urmare sunt constient, rationez. Da... Asa ca, tinere... mai intai trebuie sa traiesti cativa anisori, sa faci serviciu, si abia dupa aceea sa-i judeci pe batrani..."

Prin fata ochilor inchisi ai lui Perekladin, care se lasa incet furat de somn, zbura ca un meteor printr-o gramada de nori negri, amenintatori, o virgula de foc. Dupa ea alta, si inca una , si in curand tot fondul intunecat, nemarginit care se intindea inaintea inchipuirii lui , se acoperi cu stoluri dese de virgule zburatoare...

"Sa luam, bunaoara, aceste virgule... se gandi Perekladin, simtindu-si tot trupul leganat de-o dulce amorteala. Le inteleg prea bine. (...) Cu cat o adresa e mai incurcata, cu atat e nevoie de mai multe virgule. Se pun inaintea cuvintelor "care" si "ce". Daca intr-o adresa se enumera functionarii, fiecare din ei trebuie separat printr-o virgula... Stiu eu asta!"

Virgulele aurii incepura sa se roteasca si se retrasera deoparte. In locul lor sosira in zbor niste puncte de foc.

"In ce priveste punctul, acesta se pune la sfarsitul adresei... Iar acolo unde trebuie facuta o pauza mare si unde trebuie sa ridici capul sa te uiti la cel caruia i te adresezi, se pune, de asemenea, punct. De altfel, punctul se pune dupa toate pasajele lungi pentru ca secrtetarului sa nu i se usuce gura cand va citi cu glas tare. In alta parte nu se mai pune nicaieri punct..."

Virgulele sosira din nou in zbor.. Se amestecara cu punctele, se invartira, si Perekladin vazu un sobor intreg de "punct si virgula" si de "doua puncte"..

"Si pe acestea le stiu... se gandi el. Unde o virgula e prea putin, iar un punct prea mult, trebuie pus "punct si virgula". Inaintea cuvintelor "dar" si "prin urmare" pun intodeauna "punct si virgula" ... Dar "doua puncte"? "Doua puncte" se pun dupa cuvintele "s-a stabilit, s-a hotarat..."

Numeroasele "punct si virgula" si "doua puncte" se stinsera. Veni randul "semnelor de intrebare".

"Ei, mare lucru, semnul de intrebare! Da-mi si o mie si la toate le gasesc locul. Se pune intotdeauna cand intrebi ceva sau cand, bunaoara, ceri relatii printr-o adresa... "Unde a fost repartizat restul sumelor pe anul cutare?" sau "Nu va gasi oare Directia politiei cu cale sa ia masuri impotriva sus-numitei Ivanovna? etc..."

Semnele de intrebare incuviintara din carligele lor si de indata, ca la caomanda, se indreptara din sale, prefacandu-se in semne de exclamatie.

"Hm!... Semnul acesta de punctuatie se pune deseori in scrisori: "Stimate domn!" sau "Excelenta, parinte si binefecator...!". Dar in adresele oficiale cand se pune?"

Semnele de exclamatie facura un pas inainte si se oprira pe loc asteptand...

" In adrese se pune atunci cand... cum sa zic?... cand... Hm!... Intr-adevar, cand se pune oare in adrese? stai nitel... sa-mi amintesc... Hm!..."

Perekladin deschise ochii si se intoarse pe partea cealalta. Dar nu apuca sa-i inchida la loc, si pe fondul intunecat aparura iarasi semnele de exclamatie.

"Naiba sa le ia! Cand trebuiesc oare puse? - se framanta el silindu-se sa-si alunge din minte acesti musafiri nepoftiti. Se poate sa fi uitat? Sau am uitat, sau... nu le-am pus niciodata?... (...) Mare belea! Am scris timp de patruzeci de ani si n-am pus nici macar o singura data semnul exclamatiei... Hm!... (...) Maine trebuie sa ma scol devreme, pentru utrenie, si dracoveniile astea nu-mi ies din cap... Ptiu! Dar ... cand se pun oare? Ei, poftim, asta ti-e experienta! Asta ti-e invatarea mestesugului prin practica! (...)

Perekladin isi facu cruce si inchise ochii, dar in aceasi clipa ii deschise; semnul cel mare era tot acolo pe fondul intunecat.

"Ptiu! Daca o tin tot asa parca vad ca n-am sa adorm toata noaptea!"

- Marfusa - se adresa el nevestei sale, care se lauda adesea ca invatase intr-un pension de domnisoare. Nu stii cumva, draguta, cand se pune in adrese semnul de exclamatie?

- Cum sa nu stiu! Doar nu degeaba am invatat sapte ani la pension. Posed toata gramatica pe de rost. Acest semn se pune cand te dresezi cuiva, la exprimarea mirarii, entuziasmului, revoltei, bucuriei, maniei si a celorlalte sentimente.

"Asa-a.. gandi Perekladin. Entuziasm, revolta, bucurie, manie si celelalte sentimente..."

Secretarul de colegiu cazu pe ganduri... Timp de patruzeci de ani scrisese adrese, scrisese multe, mii, zeci de mii, dar nu-si aducea aminte de nici un singur rand care sa fi exprimat entuziasm, revolta sau ceva asemanator...

"Si celelalte sentimente.. gandi el. Dar oare in adrese e nevoie de sentimente? Orice nesimtit poate sa le scrie.."

Mutra tanarului critic il privi din nou de dupa semnul de foc si ii zambi sarcastic. (...)

"Masina de scris! Esti o masina! - ii soptea aratarea, sufland asupra functionarului o raceala uscata. Butuc nesimtitor ce esti!"

Functionarul isi vara capul sub plapuma, dar si sub ea zari acelasi semn; se lipi cu obrazul de umarul nevesti-si, dar si acolo ii aparu... Bietul Perekladin se chinui astfel toata noaptea, dar nici a doua zi vedenia nu il slabi. Zari semnul peste tot: in ghetele pe care le incalta, in ceasca de ceai, in "Sfantul Stanislav"...

" Si celelalte sentimente ... se gandi el. E adevarat ca n-au fost niciun fel de sentimente... Trebuie sa ma duc acum la seful meu sa iscalesc in registru.. Oare aceasta iscalitura se pune cu sentiment? Nu. Se pune asa, intr-o doara... O masina de felicitari..."

Cand Perekladin iesi in strada si chema un birjar, i se paru ca in loc de birjar venea spre el un semn de exclamatie.

Intrand in vestibulul sefului, in locul portarului zari acelasi semn... Si toate aceste semne intruchipau mirarea, revolta si mania....

Tocul parea si el un semn de exclamatie... Perekladin il apuca , muie penita in calimara si se iscali:

"Secretarul de colegiu Efim Perekladin !!!"

Si, punand aceste trei semne, se mira, se revolta si fierbea de manie.

- Na! Na! Na! - mormaia el, apasand pe penita.

Semnul de foc se declara multumit si se facu nevazut.